Scarlett Johansson conduce clasamentul pe 2018 al actriţelor cele mai bine plătite de la Hollywood – potrivit topului publicat joi de revista Forbes – datorită mai ales participării sale în superproducţiile din seria ”Avengers”, relatează EFE.

Potrivit Forbes, Scarlett Johansson a câştigat între iunie 2017 şi iunie 2018 în total 40,5 milioane de dolari, de patru ori mai mult decât în perioada anterioară. Ea o înlocuieşte astfel în fruntea listei pe laureata cu Oscar, Emma Stone.


Pe al doilea loc se clasează Angelina Jolie, deşi cu un câştig substanţial mai mic, de 28 de milioane de dolari, după ce a jucat în partea a doua a basmului ”Maleficient”.

Este urmată de Jennifer Aniston, cu 19,5 milioane de dolari, care a continuat să primească onorarii substanţiale la 14 ani după participarea sa în serialul ”Friends”, mai ales datorită apariţiilor sale în reclamele pentru liniile aeriene Emirates, pentru apa Smartwater şi produsele cosmetice Aveeno.

Forbes notează însă că veniturile lui Aniston vor creşte considerabil anul viitor, datorită serialului realizat de Apple şi în care joacă alături de Reese Witherspoon, pentru care va primi 1,25 milioane de dolari pentru fiecare episod.

Reese Witherspoon este cea care ocupă locul cinci, cu 16,5 milioane de dolari, şi care se apropie foarte mult de locul patru deţinut de Jennifer Lawrence, care a câştigat 18 milioane de dolari mai ales campaniei sale publicitare pentru casa Dior şi reîntoarcerii sale în filmele din seria X-Men.

Locul şase este ocupat de Mila Kunis, cu 16 milioane de dolari, mai ales datorită reluării rolului său din ‘Bad Moms Christmas’, urmată de Julia Roberts, cu 13 milioane de dolari, graţie participării sale în filmul ”Wonder”, care a avut încasări la box-office de 310 milioane de dolari, cel mai mare succes de casă în care a jucat actriţa în ultimii zece ani.

Actriţa australiană Cate Blanchett ocupă locul opt, cu 12,5 milioane de dolari, urmată pe nouă de actriţa de comedie Melissa McCarthy, cu 12 milioane de dolari, şi de israelianca Gal Gadot, care încheie acest ”top ten” cu 10 milioane de dolari, mai ales datorită noului film ”Wonder Woman” şi campaniei publicitare pentru Revlon.

În total, cele 10 actriţe cele mai bine plătite au avut încasări de 186 milioane de dolari în perioada 1 iunie 2017 – 1 iunie 2018. Cu toate acestea, potrivit Forbes personajele feminine reprezintă doar 28,7 la sută din totalul rolurilor din industria filmului, potrivit unui studiu realizat în 2016.

Revista Forbes notează totodată absenţa din acest top a unor actriţe reputate precum Amy Adams, Emma Watson sau Charlize Theron, precum şi faptul că 60 la sută dintre artistele incluse anul acesta pe listă au vârsta de peste 40 de ani.

Lasă un răspuns