Gigantul Samsung a iniţiat faza finală a pregătirilor pentru producţia ecranelor pliabile pentru telefoane mobile, potrivit unor surse citate de portalul sud-coreean ETNews, preluat de T3.

Mai exact, e vorba de „producţia de masă“ a acestor ecrane flexibile, relevă sursa citată, într-un articol publicat săptămâna trecută.

Această informaţie vine să confirme zvonurile recente potrivit cărora Samsung se pregăteşte să lanseze în curând primul telefon pliabil din lume, care se va numi probabil Galaxy X, cel mai devreme în februarie 2019.

Un alt punct de interes al relatării din pagina ETNews este refirea la „producţia de masă“, care sugerează că Samsung ar putea produce ecrane pliabile şi pentru alţi fabricanţi de telefoane mobile, aşa cum face în prezent cu ecranele OLED.

Alte companii despre care s-a zvonit că lucrează la telefoane pliabile sunt Apple, LG, Huawei şi Motorola.

Rămâne întrebarea dacă Samsung îşi va asuma riscul de oferi aceste ecrane pliabile firmelor concurente înainte de a se asigura că acestea nu vor scoate pe piaţă un telefon flexibil mai performant.

Însă, potrivit preşedintelui Samsung, primul telefon cu ecran pliabil va fi „un produs perfect finisat“, ceea ce sugerează că sud-coreeenii sunt suficient de avansaţi la acest capitol.

Samsung Galaxy X este aşteptat să aibă un ecran exterior de 4,5 inci şi un ecran interior pliant cu diagonala desfăşurată de 7,3 inci, adică tot atât cât are o tabletă mică.

Alte zvonuri legate de mult-aşteptatul telefon flexibil sugerează că acesta s-ar putea să nu se „îndoaie“ chiar la mijloc, ci mai degrabă aproape de o treime din lăţimea ecranului, ceea ce ar permite apariţia unei bare de notificări pe porţiunea de ecran care nu se suprapune cu cealaltă.

In acest moment, toate variantele sunt posibile, dar odată cu începerea producţiei, vor exista noi scurgeri de informaţii care ne vor permite să ne facem o idee mai clară despre aspectul noului telefon.

Lasă un răspuns