Ceremonii militare, expoziţii, concerte şi târguri se numără între evenimentele programate pentru perioada 29 noiembrie – 2 decembrie, în Bucureşti şi în ţară.

Două muzee din Capitală vor fi deschise pe 1 decembrie, iar parada de Ziua Naţională va începe la ora 10.00.

Târgul „Poveste de Crăciun” al Operei Comice pentru Copii va fi deschis joi şi va putea fi vizitat până pe 15 ianuarie 2019.

La Muzeul Naţional de Istorie a României, de la ora 16.00, va fi deschisă expoziţia „Semper Uniti. Centenarul Desăvârşirii Unităţii Naţionale”, dedicată celebrării Centenarului, în prezenţa unor înalţi oficiali români şi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic.

Expoziţia va fi deschisă publicului, începând de vineri, la Muzeul Naţional de Istorie a României, şi va putea fi vizitată săptămânal, de miercuri până duminică, în intervalul orar 09:00 – 17:00.

În aceeaşi zi, de la ora 18.00, la Ateneul Român, va avea loc Gala „100 pentru Centenar”, organizată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, sub înaltul patronaj al prim-ministrului Viorica Dăncilă. Va fi lansată „Enciclopedia Românilor de Pretutindeni”.

Vineri încep evenimentele dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri la Alba Iulia. De la ora 10.30, vor avea loc ceremonii militare la ansambluri monumentale. Acestea se vor desfăşura până pe 2 decembrie.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” va fi deschis în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, cu program normal, iar aici va putea fi vizitată expoziţia-concept „Eroi de Război – 100 de portrete”, deschisă până pe 30 ianuarie 2019.

Pianistul Daniel Ciobanu şi dirijorul Christian Badea vor susţine vineri, de la ora 19.00, pe scena Ateneului Român, un concert dedicat Centenarului Marii Uniri, cu lucrări reprezentative din repertoriul românesc şi universal.

În aceeaşi zi, de la aceeaşi oră, Orchestra Naţională Radio va interpreta un program 100% românesc, ales special pentru a marca Centenarul, la Sala Radio, sub bagheta lui Horia Andreescu.

 

La ora 19.00, va fi aprins iluminatul festiv în Bucureşti şi va fi deschis Târgul de Crăciun în Piaţa Constituţiei, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Creart.

Ziua Naţională a României va fi marcată, la Bucureşti, prin parada militară care va începe la ora 10.00 şi va avea ca punct central Piaţa Arcul de Triumf.

Vor participa aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu peste 200 de mijloace tehnice şi circa 50 de aeronave, precum şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere.

Ceremonii militare de Ziua Naţională a României vor avea loc la ansambluri monumentale din Alba-Iulia: depunere de coroane şi jerbe de flori la monumentul „Regele Ferdinand Întregitorul”.

Va fi inaugurat monumentul „Marii Uniri”, după ora 15.00. Tot în oraşul Marii Uniri va avea loc şi o paradă la care vor participa 23 de detaşamente de defilare pe jos cu aproximativ 1.600 de persoane din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei şi Serviciul Român de Informaţii – şi tehnică şi echipamente de luptă -18 detaşamente de defilare pe roţi cu aproximativ 150 mijloace tehnice şi 23 de aeronave militare.

Trenul regal, folosit în prezent de către familia regală a României, a fost inaugurat în anul 1928 şi a fost gândit ca un mijloc de transport pentru regele Ferdinand Întregitorul şi regina Maria în vizitele lor pe teritoriul României Mari. De Ziua Naţională, trenul cu locomotiva cu aburi originală va conduce familia regală într-o călătorie istorică la Alba Iulia.

Majestatea Sa Custodele Coroanei Margareta şi principele Radu, alături de membri ai familiei regale, vor participa, la ora 10.00, la un Te Deum oficiat la Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, iar de la ora 15.30, la ceremonia militară din Bulevardul 1 Decembrie 1918.

La Braşov, va fi deschis târgul de Crăciun în Piaţa Sfatului până pe 13 ianuarie 2019.

De Ziua Naţională, vizitatorii Castelului Bran vor admira un nou bust din bronz al reginei Maria, realizat de Miliţa Petraşcu în 1975, considerată una dintre cele mai înzestrate artiste ale secolului al XX-lea.

În plus, vizitatorii vor primi o cocardă tricoloră, iar pe faţada edificiului va fi desfăşurat drapelul naţional.

Muzeul Naţional Cotroceni, locul în care regele Ferdinand a semnat „Proclamaţia către ţară”, prin care se afirma idealul naţional – unirea Transilvaniei şi Bucovinei cu România -, va fi deschis publicului de 1 Decembrie, între orele 09.30 şi 15.30.

Acsinte.100”, expoziţia itinerantă cu fotografii de la începutul secolului 20 din colecţia personală a sergentului fotograf Costică Acsinte, va fi deschisă sâmbătă, la Casa Dacia din Bucureşti, de la ora 18:00.

Grupul american Pink Martini va susţine, la Bucureşti, două concerte, pe 1 şi 2 decembrie, începând cu ora 20.00. Nicoleta Nucă va fi invitata special a show-ului de sâmbătă, iar Loredana, a celui de duminică.

Spectacolul „Eliza visează”, o poveste originală despre emoţii, imaginaţie şi curaj dedicată copiilor cu vârste de peste 5 ani, poate fi vizionat duminică, de la orele 11.00 şi 18.00, la Sala Rapsodia a Teatrului „Ion Creangă” din Bucureşti.

Ca in fiecare an, traditia spune ca ne strangem pe 1 Decembrie la Sarbatoarea Subcarpati. Trupa isi sarbatoreste aniversarea si ne sarbatorim cu totii Ziua Nationala in cortul incalzit de la Arenele Romane.

Un program artistic inedit are loc de Ziua Națională a României, pe 1 decembrie, când pe scena Târgului de Crăciun București vor concerta, începând cu ora 18:30: Orchestra Naţională „Valahia” a Primăriei Capitalei, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă şi vedete de muzică populară, urmați de un spectacol special dedicat Zilei Naţionale – „Unirea, Visul unei Naţiuni”: Nicolae Furdui Iancu şi Grupul „Crai Nou”, Paula Seling, Proiect K1, Iuliana Tudor, Tuan, Daniel Lazăr, Vlad Rădescu, Sorin Francu, Victoria Cocias.

Lasă un răspuns