Madame Bovary – 1 noiembrie, după celebrul roman cu același titlu de Gustave Flaubert

distribuție: DANIELA BURLACA, VIOREL COZMA, NICU ȚURCANU, CRISTIAN PEREPELIUC, MIHAI BORDIAN, RADMILA POPOVICI, DAN VARNIC, VICTORIA ȚURCANU, VICTORIA BOTNAR, VERONICA SERBIN, CRISTINA TRÎNBACI
regie: DANIELA BURLACA
costume: LILIA IXARI
expresie corporală: IRINA SLOBODEANIUC

Spectacolul prezintă povestea tragică a Emmei Bovary, o femeie cu o căsnicie nefericită, cu un soț mediocru, cu niște amanți egoiști și prea multe iluzii romantice. Ea caută fără oprire iubirea zugrăvită în cărți, chiar dacă trăiește lângă un bărbat anost care nu bănuiește deloc zbuciumul emoțional care marchează din plin existența soției sale.
Madame Bovary este, la un nivel ascuns primei priviri, un exemplar feminist, care își neagă rolul desemnat de societate, de soție și mamă, pentru a duce o existență independentă, fie ea și anevoioasă.
Întreaga stare lăuntrică a acestui personaj controversat, ce reprezintă simbolul decăderii morale eterne, va aduce în fața publicului momente pline de dragoste, erotism, răzbunare și ură.
Parfumul costumelor de epocă și nuditatea scenelor intime face din Madame Bovary un spectacol în care te regăsești cu desăvârșire. Este cu siguranță un spectacol în care pasiunea și dragostea, frica și provocarea, adevărul și minciuna te vor învălui într-un erotism seducător, ademenitor, într-o fuziune elegantă cu drama personajului central valabilă tuturor timpurilor.

“Iubirea trebuia să vină pe neaşteptate, cu tunete şi fulgere – uragan din cer care se prăbuşeşte peste viaţă, o schimbă total, smulge voinţele precum frunzele şi târăşte cu el în furtună inima.”

Romanul ”Madame Bovary” de Gustave Flaubert este o operă reprezentativă pentru literatura secolului XIX, considerată și una din capodoperele literaturii franceze.
Tocmai de aceea, spectatorii s-ar putea aștepta la un final melodramatic – un element caracteristic operelor apărute în acea perioadă.