Appletone by Strongbow, primul festival dedicat cidrului din România | Parov Stelar, main line up!
- This event has passed.
Appletone by Strongbow, primul festival dedicat cidrului din România | Parov Stelar, main line up!
septembrie 7, 2019
Din line-up-ul celei de a 5-a ediții Appletone fac parte şi Helen, The Motans, dar și alți artiști cool ai momentului
Se anunţă cel mai cool eveniment al toamnei – Appletone Party – primul festival dedicat cidrului din România, dând astfel startul pentru #RecoltaUrbană. Pe 7 septembrie, începând cu ora 15:00, ne întâlnim pentru a strânge împreună recolta de mere şi a bea un cidru delicios şi răcoritor marca Strongbow, chiar în mijlocul naturii.
Evenimentul se desfășoară ca în fiecare an pe malul lacului Străulești, într-o atmosferă care face trecerea de la vară la toamnă, în cel mai plăcut mod. Invitații devin parte dintr-o experiență urbană inedită care pare să transforme orașul într-o oază de natură idilică.
Ca și în anii anteriori, atmosfera va fi susținută de concerte ale unora dintre cei mai apreciați artiști ai momentului. În această toamnă, Appletone are un line-up care anunţă o seară specială, iar trupa Parov Stelar promite un show incendiar. Artistul austriac şi trupa sa sunt deja printre preferaţii publicului din România, iar acordurile de jazz împletite cu cele electro și pop, rezultă într-un sound unic, care te face să-i recunoști dintr-o mie.
Din line-up mai fac parte şi artiştii Helen, The Motans & Soundopamine, dar și DJ-ii VRTW.
Pe lângă muzică, la Appletone, participanţii vor avea parte de experienţe care le vor ridica andrenalina iar distracția se va mixa natural cu momentele de relaxare.
De la savurarea unui cidru în mijlocul naturii până la activități sportive cum ar fi Stand Up Paddle pe lacul Străuleşti sau experienţa de a urca pe un perete de escaladă, toate vor crea o atmosferă #urbanbynature.
Nici arta nu va lipsi de la Appletone. Anul acesta, cei prezenți vor putea experimenta o expoziție de artă interactivă – Have a slice of Art – curatoriată de One Night Gallery, unde vor expune ilustratoarele Alina Marinescu și Alexandra Iliesco.
“Ne dorim ca Appletone să păstreze ceva din bucuria verii, dar și să ne amintească, în fiecare an, cât de frumos este momentul recoltei, în prag de toamnă. Mărul, ingredientul de bază al cidrului Strongbow, ne-a oferit inspirația de a face primul festival din România dedicat cidrului și recoltei în mediul urban. De la an la an, am încercat să facem din Appletone o amintire memorabilă și un prilej de sărbătoare autentică și mereu proaspătă. Ca un cidru răcoritor”, spune Anca Mușat, Director Marketing HEINEKEN România.
Line-up Appletone 2019
by Strongbow
Main stage
- 14:00 – 16:00 Podcast VRTW
- 16:00 – 18:00 Soundopamine
- 18:00 – 18.30 DJ Alexincase
- 18:30 – 19:15 HELEN
- 19:15 – 19:45 (DJ Alexincase)
- 19:45 – 20:30 The Motans
- 20:30 – 21:00 DJ Alexincase
- 21:00 – 22:30 PAROV STELAR
- 22:30 DJ Alexincase
Water Stage
- 14:00 – 1:00 Ufe, Alt Om, Sauce
Mere, cidru savuros, muzică bună, food truck-uri cu mâncare delicioasă, pe scurt, o atmosferă memorabilă, reprezintă rețeta de succes Appletone, singurul festival dedicat cidrului în România, o inițiativă marca Strongbow.
Intrarea la Appletone Party se face numai pe baza brăţarii de acces, care poate fi procurată prin intermediul comunităţilor Grădina Floreasca, Nuit Sociale, Curtea Şcoalei şi H2O Shop.
Appletone Party este primul festival din România dedicat cidrului, care marchează momentul recoltei de toamnă, când se strâng merele, produsul de bază al cidrului.
Recolta Urbană este platforma prin care Strongbow anunţă începerea sezonului de cules mere într-un mod inedit şi urban. Vedeta campaniei este mărul, ingredientul care stă la baza cidrului – băutura autentică ce a cucerit consumatorii români în urmă cu 5 ani, atunci când brandul Strongbow a fost lansat pe piaţă şi a pus bazele a ceea ce urma să devină categoria de cidru în România, alături de branduri precum Old Mout sau Cidru Mândru.
Pornit acum câțiva ani ca petrecerea ce marchează momentul recoltei, Appletone a crescut de la an la an, reuşind să aducă în Bucureşti atmosfera unui adevărat festival în aer liber, cu artişti internaţionali cunoscuţi, oferind totodată o nouă experienţă celor prezenți, prin activităţile variate din cadrul evenimentului.