Drama „First Man”, cel mai recent lungmetraj al lui Damien Chazelle, cu Ryan Gosling în rol principal, va deschide, pe 29 august, cea de-a 75-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia.

Va fi pentru a doua oară când un film al lui Chazelle va fi proiectat în deschiderea festivalului. În urmă cu doi ani, musicalul „La La Land”, pentru regia căruia a fost premiat cu Oscar, a debutat la Veneţia.

În „First Man” (Universal Picture), Ryan Gosling joacă rolul astronautului Neil Armstrong, iar acţiunea este plasată în anii de dinaintea misiunii Apollo 11, din 1969, potrivit Variety.

Din distribuţie mai fac parte Claire Foy („The Crown”, Netflix), care joacă rolul soţiei lui Armstrong, Janet Shearon, alături de Kyle Chandler, Jason Clarke, Corey Stoll, Ciaran Hinds, Christopher Abbott şi Patrick Fugit.

Anul trecut, Festivalul de Film de la Veneţia a fost deschis de „Downsizing”, de Alexander Payne, cu Matt Damon şi Christoph Waltz în rolurile principale.

Cea de-a 75-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia va avea loc în perioada 29 august – 8 septembrie.

Regizorul Guillermo del Toro, al cărui „Shape of Water” a fost premiat cu marele trofeu al festivalului de anul trecut, dar şi cu Oscar, va prezida juriul.

Lasă un răspuns