Simona Halep a avut parte de o zi extenuantă la Montreal, unde a fost nevoită să joace două meciuri pentru a se califica în sferturile de finală.

După ce l-a învins pe Anastasia Pavlyuchenkova (7-6, 4-6, 7-5) şi Venus Williams (6-2, 6-2), românca a oferit şi un moment amuzant la conferinţa de presă, când a fost întrebată despre o mâncare tradiţională din Canada.

Joci bine la Montreal. Îţi place cumva poutine?„, a venit întrebarea unui reporter pentru Simona. Răspunsul i-a amuzat pe toţi cei prezenţi în sală: „Cine?„.

Ajut-o, Montreal!„, a fost comentariul contului de Twitter WTA Insider.

WTA Insider

@WTA_insider

Help her out, Montreal.

Q. You’re playing well in Montreal. Do you like poutine by any chance?

SIMONA HALEP: Who?

Poutine, care se pronunţă exact ca numele preşedintelui rus Valdimir Putin (de unde e posibil să fi apărut şi confuzia), este o mâncare tradţională din Canada. Ea constă într-o porţie de cartofi prăjiţi, peste care se adaugă bucăţi de brânză şi un sos maro pe bază de carne (gravy).

Există o legendă potrivit căreia numele preparatului a fost dat în anii ’50 de un bucătar nervos, care ar fi strigat că dintr-o porţie de cartofi prăjiţi peste care se pun bucăţi de brânză iese o mare mizerie. În argoul din regiunea Quebec, „poutine” este cuvântul folosit pentru mizerie.

Lasă un răspuns