Ediţia din acest an a Street Delivery ne-a provocat pe toţi, prin tema aleasă, “smart city”?, la multe întrebări în ceea ce priveşte felul în care vedem noi oraşul ideal. Cu toţii am enumerat în gând câteva trăsături pe care am vrea să le recunoaştem la oraşul în care trăim iar printre acestea s-a aflat cu sigurnaţă curăţenia. Pentru că nu-i aşa, curăţenia spune multe despre cât de civilizaţi suntem. Dar nu despre oraşul la care visăm noi scriem acum aici, ci despre acele oraşe care au trasformat demult visul în realitate. Am întocmit o scurtă listă cu cele mai curate praşe din Europa:
Oslo, Norvegia
Oslo este unul dintre oraşele preferate de turişti nu doar pentru frumuseţea lui nordică, ci şi pentru curăţenia sa. Interesant ca plan urbanistic, aglomerat şi plin de muzee, parcuri, plaje, insule, lacuri, tunele, Oslo este impecabil din punct de vedere vizual. Iar la acest aspect contribuie din plin curăţenia. Dacă ajungi acolo, vei avea surpriza să constaţi lipsa completă a coşurior de gunoi, asta pentru că majoritatea cartierelor sunt conectate la un sistem de eliminare a gunoiului care utilizează pompe şi ţevi pentru a deplasa gunoiul sub pământ, în incineratoare unde este ars şi folosit pentru a crea energie şi căldură pentru oraş. Mai mult decât atât, păstrarea curăţeniei face parte din cultura locuitorilor acestei capitale, care aproape nici nu au nevoie de simpatica mascota care apare prin oraş amintindu-le locuitorilor să facă voluntariat în ceea ce priveşte curăţarea oraşului.
Copenhaga, Danemarca
Copenhaga se numără printre oraşele în cre se trăieşte cel mai bine din lume, în 2008 Capitala daneza surclasând oraşe mult mai cunoscute, precum Londra sau New York, potrivit unui top realizat de revista Monocle. Printre criteriile de selecţie s-au numărat arhitectura, verdeaţa abundentă, pistele pentru biciclişti, modul lor de servire în restaurante şi puburi dar şi cărăţenia. Asemena oraşului Oslo, Copenhaga a luat măsuri drastice pentru reducerea gunoiului introducând scheme de colectare a gunoiului şi de reciclare, care facilitează găsirea containerelor publice de gunoi şi a cutiilor de reciclare.
Casele colorate, palatele, hotelurle de top, Statuia Mica Sirena, parcurile, cartierul Nyhavn (unde Hans Christian Andersen a scris o mare parte din poveştile lui) se integrează perfect în acest oraş de poveste pe care Raportul Global al Fericirii, din anul 2013, l-a declarat cel mai fericit oraş din lume şi cel mai bun loc în care să trăieşti.
Helsinki, Finlanda
Important centru cultural, Helsinki este un oraş superb cunoscut pentru arhitectura armonioasă şi peisajele pitoreşti. Situată pe malul Golfului Finlandez incluzând aproximativ 300 de insule, unite între ele prin poduri, Helsinki este nu doar unul dintre cele mai frumoase şi bogate oraşe din lume (aici aflându-se importante companii locale sau internaţionale, dar şi instituţii politice şi financiare), ci şi unul dintre cele mai curate. Apa de la robinet poate fi băută aici fără nici o grijă (aceasta ajungând în oraş printr-un tunel de munte, cel mai mare din lume).
Freiburg, Germania
Aflat în inima Europei alături de Strasbourg şi Basel, Freiburg se află în topul destinaţiilor „eco-friendly” pentru turiştii din întreaga lume datorită dealurilor şi a cîmpiilor de care este înconjurat. Dacă mai pui la socoteală şi faptul că este mărginit de trei zone viticole, care dau unele dintre cele mai bune vinuri ale Europei, înţelegeţi că mai sunt şi alte motive pentru care turiştii în preferă. Iar un astfel de motiv este şi curăţenia, Freiburg, unul din cele mai vechi oraşe din Germania, traversat de mici cursuri de apă (ce trec chiar pe lângă trotuare), fiind unul dintre cele mai îngrijite oraşe din lume. Mediul ecologic, străzile curate, aerul nepoluat fac din Freiburg, care mai este numit „Capitala Padurii Negre” sau „orasul verde al Germaniei”, un oraş de nota 10.
Nantes, Franţa
Nantes, oraşul lui Jules Verne, se numără şi el printre cele mai curate oraşe din lume. Situat în vestul Franţei, pe malul râului Loire, Nantes se poate mândri cu foarte multe spaţii verzi (60% din suprafata orasului este fie teren agricol, fie spatiu verde, Nantes având pestepeste 100 000 de arbori), cu o reducere a efectelor dioxidului de carbon la 4,77 tone pe cap de locuitor, cu un servicu de tramvai complet electric, cu un număr impresionant de ciclişti. Toate acestea şi multe altele contribuie la menţinerea unei curăţenii de invidiat. În 2012, Nantes a obţinut de altfel titlul de Capitală verde a Europei, titlu oferit de regulă unui oraş de avangardă din punct de vedere al modului de viaţă urban cu respect pentru mediul înconjurător.
Zurich, Elveţia
Zurich, cel mai mare oraş din Elveţia, este renumit pentru sistemul de comunicaţii şi pentru sistemul de transport public. Se pot folosi diferite moduri de transport cum ar fi maşini de stradă, trenuri, autobuze, bărci pentru a călători în acest oraş considerat cel mai eficient şi curat din Elveţia. Centrul cultural şi economic al Elveţiei, Zurich se situează în topul primelor zece cele mai curate oraşe din Europa, fiind unul dintre cele mai verzi şi mai curate oraşe din lume.