Convenţia Naţională a PLUS se va reuni, pentru prima dată, sâmbătă, în prezenţa a peste o mie de membri ai formaţiunii, pentru alegerea lui Dacian Cioloş în funcţia de preşedinte al formaţiunii.
Fostul premier, care în prezent este doar membru al Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii, va candida pentru şefia partidului.
Convenţia Naţională se va desfăşura la Romexpo, iar votul va fi secret. Preşedintele partidului este ales pentru un mandat de 4 ani.
De asemenea, vor fi aleşi membrii Consiliului Naţional al formaţiunii. Conform statutului partidului, Consiliul Naţional este format din preşedintele PLUS şi încă o sută de membri aleşi prin vot proporţional de listă. Însă, până la formarea tuturor filialelor judeţene, Consiliul Naţional va avea 51 de membri. Vor fi membri de drept în Consiliului Naţional liderii filialelor judeţene, filialei Bucureşti şi a celei pentru Diaspora.
Consiliul Naţional îi va alege pe membrii Biroului Naţional, cu votul a 50% plus 1 din membri.
După alegerea preşedintelui partidului, în Convenţia Naţională, acesta va transmite Consiliului Naţional o listă conţinând propunerea sa pentru membrii Biroului Naţional şi care trebuie să conţină cel puţin cu o treime mai multe persoane decât locurile din BN.
Biroul Naţional este compus din: preşedintele partidului, 5 vicepreşedinţi aleşi în baza celui mai mare număr de voturi obţinut în Consiliul Naţional, secretarul general, trezorierul şi maximum 9 membri.
La Convenţia Naţională a PLUS vor fi invitaţi speciali profesoara Mihaela Miroiu, actriţa Oana Pellea şi vloggerul Mihai Alexandru Hash.
După alegerea structurilor de conducere ale noului partid, PLUS şi USR urmează să decidă, peste o săptămână, dacă merg pe liste comune la alegerile europarlamentare din luna mai şi cum se va realiza colaborarea dintre cele două partide.Marţi, Dacian Cioloş a declarat că a avut discuţii şi până acum cu preşedintele USR, Dan Barna, dar negocierile pentru o colaborare vor începe după ce vor fi alese şi structurile de conducere ale PLUS.