Vă invităm într-o mașină a timpului. Lăsați la intrare telefoanele mobile, rețelele sociale, mașinile Uber și restul aplicațiilor fără de care, aparent, nu mai putem trăi. Dar, mai ales, lăsați la intrare prejudecățile, politically correctness și falsa pudoare. Poftiți în nebunii ani ’20 ai secolului trecut, într-un spațiu al voluptății supreme: un cabaret berlinez.
Vă gândiți că spiritul german nu e capabil de distracție? Oh, nici nu știți cât de tare vă înșelați! Scăpați din ororile Primului Război Mondial, nemții au dus nebunia francezilor dincolo de orice limite imaginabile. Hiperinflație, foamete, naționalism? Berlinezii au găsit rețeta perfectă pentru a rezista în imperfecta lume interbelică. Erotism, viață de noapte, libertate sexuală totală, droguri, alcool. Nimic nu era prea bizar, nimic nu era interzis, totul era permis spre experimentare. Viața era scurtă și trebuia trăită intens.
Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, a apărut Anita Berber (1899-1928): dansatoare, model în fotografii erotice, actriță în filme mute, vedetă incontestabilă a vieții de noapte berlineze, preoteasă depravată a unui cult al libertății absolute, model de neatins pentru imitatoarele ei mult mai cuminți Marlene Dietrich și Greta Garbo.
Doamnelor și domnilor, poftiți în… „MON CABARET NOIR”!
Dan Mihu
MON CABARET NOIR
cu: ILONA BREZOIANU, ANCA FLORESCU, ALINA PETRICĂ, ANA BIANCA POPESCU și RĂZVAN MAZILU
Concept, regie, coregrafie, costume: RĂZVAN MAZILU
Decor, obiecte, afiș: ROMANA TOPESCU & DRAGOȘ TRĂISTARU
Sound-design: MIHAI DOBRE, GABRIEL BARUTA
Texte: DAN MIHU, SALVADOR DALI, EDITH PIAF, JOE JENČÍK
Asistent regie-coregrafie: SILVIA CĂLIN
Make-up Artist: DORA CODITA
Light Design : ALIN POPA
Pregatire muzicala: ANA CEBOTARI
Durata spectacolului – 1 oră 20 min
*Spectacolul nu este recomandat personalor sub 16 ani.
Biletele pot fi achizitionate de AICI !