Peste 140 de balene au murit pe o plajă din Noua Zeelandă. Ele au eșuat în golful Mason Bay, de pe insula izolată Stewart.

Descoperirea a fost făcută de un excursionist. Ren Leppens, șef în cadrul Departamentului pentru Conservarea Mediului din Noua Zeelandă, a declarat că cel puțin dintre mamiferele marine erau deja moarte când echipele de mediu au ajuns pe insula izolată, potrivit The Guardian.

„Din păcate, șansele de a le repune cu succes în mare erau extrem de mici. Din cauza locului izolat, a lipsei de personal la fața locului și agravarea stării de sănătate a balenelor, cel mai uman lucru pe care l-am putut face a fost să le omorâm.

Este o decizie care întotdeauna îți rupe sufletul”, a spus bărbatul. Balenele vor fi binecuvântate de tribul local Maori, iar apoi vor fi înmormântate.

Noua Zeelandă întâmpină des situații de acest fel, însă niciodată autoritățile nu au văzut atâtea balene eșuate într-un singur loc.

Balenele pot eșua din cauza unor boli care nu sunt încă înțelese pe deplin de cercetători. Dar factori care pot contribui, pot fi erorile de orientare, o maree în scădere rapidă, prădători sau o vreme extremă.

Lasă un răspuns