Cântăreaţa americană Taylor Swift a semnat un contract general de înregistrări cu Universal Music Group, potrivit unui anunţ făcut luni de companie.

Sub acordul multianual, UMG va fi partenerul exclusiv la nivel mondial al lui Swift privind muzica înregistrată, iar Republic Records, divizie a UMG, va fi partenerul mărcii pentru SUA.

Contractul a intrat în vigoare odată ce a fost semnat. Colaborarea lui Swift cu Universal Musica Group a început prin Big Machine Records, partener strategic pe termen lung al Republic Records.

De zece ori premiată cu Grammy, Taylor Swift este cel mai tânăr artist care a câştigat prestigiosul trofeu la categoria „Album of the Year” şi prima artistă solo care a primit trofeul de două ori. În plus, Swift este singurul artist din istorie cu patru albume vândute fiecare în mai mult de 1 milion de copii în prima săptămână de la lansare (2010 – „Speak Now”, 2012 – „Red”, 2014 – „1989” şi 2017 – „Reputation”).

Albumul „Reputation” este al şaselea al lui Swift care a fost vândut în peste 2 milioane de copii în Statele Unite şi primul material discografic lansat de un artist în ultimii doi ani care a depăşit această cifră.

Termenii noului contractul nu au fost anunţaţi.

Taylor Swift, care face parte din distribuţia filmului „Cats”, bazat pe musicalul omonim, aflat în producţie, a fost marea câştigătoare a galei American Music Awards 2018, unde a primit patru trofee, inclusiv la categoria „Artist of the Year”.

Născută pe 13 decembrie 1989, Taylor Swift are în palmares zece premii Grammy. În 2016, a ocupat primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătite vedete din lume, cu venituri anuale de 170 de milioane de dolari. A debutat cu albumul „Taylor Swift” în 2006 şi a devenit cea mai tânără compozitoare-interpretă a unui single care a ajuns pe primul loc în secţiunea country a topului Billboard. Au urmat alte cinci materiale de studio care s-au bucurat de un succes răsunător, în special în Statele Unite, dar şi pe plan mondial, după tranziţia sa din ultimii ani spre stilul pop: „Fearless” (2008), „Speak Now” (2010), „Red” (2012), „1989” (2014) şi „Reputation” (2017). Cântecele ei vorbesc despre propriile experienţe în dragoste, prietenie şi evoluţie personală.

Lasă un răspuns