Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, a sărit în ajutorul victimelor inundaţiilor care au lovit insula Mallorca în noaptea de marţi spre miercuri, informează cotidianul La Vanguardia.

Patru persoane, inclusiv doi britanici, şi-au pierdut viaţa la Sant Llorenc des Cardassar, satul cel mai afectat de inundaţii, unde ploile diluviene au scos din matcă un râu.

Nadal locuieşte în Porto Cristo, la 11 km de Sant Llorenc, unde se recuperează după o accidentare la genunchi, care l-a obligat să renunţe la turneul asiatic.

După ce a anunţat, pe reţelele de socializare, că pune la dispoziţie facilităţile academiei sale din Manacor pentru cei care au nevoie de locuinţe după dezastru, campionul iberic s-a deplasat miercuri după-amiază în zonele afectate de inundaţii şi chiar a dat o mână de ajutor la înlăturarea noroiului adus de apă, într-un atelier mecanic, după cum se poate vedea într-o înregistrate video postată pe site-ul ziarului spaniol.

Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa, şi mai multe sunt date dispărute în urma puternicelor inundaţii care au lovit Mallorca, principala insulă din arhipelagul turistic Baleare, în noaptea de marţi spre miercuri. Mallorca atrage în fiecare an peste 13 milioane de vizitatori.

Lasă un răspuns