Unul dintre cei mai cunoscuți artiști francezi, cântărețul Charles Aznavour a murit, luni, la vârsta de 94 de ani.

Cântăreţul francez a încetat din viaţă în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 94 de ani, la domiciliul său din Alpilles (sudul Franţei), au anunţat luni agenţii de presă ai artistului, potrivit AFP.

Anul acesta cântărețul a suferit un accident domestic și a ajuns la spital cu o fractură serioasă de humerus. El a fost spitalizat la Nîmes după ce a fost luat de Samu şi pompieri. Totuși, artistul nu a permis ca această problemă medicală să-I stea în cale și în luna septembrie a reluat concertele, urcând din nou pe scenă.

După acel incident, într-un interviu acordat la canalul tv TF1, starul a povestit cât de mult s-a temut că va muri. Mă îngrozeşte ideea sfârşitului. Dacă aş putea să fac ceva ca să nu mai mor, aş fi mulţumit. Am dorit dintotdeauna să ajung la adânci bătrâneţi’, a spus faimosul cântăreţ supranumit Frank Sinatra al Franţei’.

Lasă un răspuns