A fost noapte albă pe domeniul castelului Teleki, în Mureș! Acolo, întreaga grădină, amenajată ca-n povești, vibrează week-end-ul acesta de muzică și culoare, în cadrul festivalului ”Awake”.
Pe lângă distracție, însă, în urma celor 3 zile și 3 nopți de petrecere, o parte din banii încasați vor fi donați pentru reabilitarea impunatoarei construcții.
Mii de oameni au fost vineri seara în public și s-au bucurat de muzică, la Festivalul Awake, organizat în grădina Castelului Teleki din Gornești.
Pe scena mare, amenajată printre copacii seculari, a urcat – printre alții – și cunoscută trupă bitanica Morcheeba.
Pe lângă concerte, în acest weekend spectatorii au ocazia să descopere și galerii de artă și spații de relaxare – cu fotolii și perne uriașe.
Tânăr: ”Îmi place că e într-o pădurice că e frumos relaxant, chiar fain.”
Chiar dacă atmosfera e relaxantă, nu s-a renunțat complet la… etichetă.
Laura Coroianu, director de festival: ”Festivalul are un concept care se numește new funky royals, prin care încurajăm pe toată lumea să vină îmbrăcat într-o ținută regală.”
Iar unii au făcut.. sacrificii și au ținut cont de acest concept. Mai ales că, la final, cele mai bune costumații vor fi premiate.
Băiat în costum regal: “Este și foarte cald, dar oricum nu prea se simte, că mai bate vântul.”
Sâmbătă, pe scena mare a festivalului vor urca cei de Vița de Vie, alături de orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș.