O mașină a intrat în barierele de securitate ale parlamentului britanic, marți dimineața. Doi oameni au fost răniți și transportați la spital în urma incidentului, iar șoferul a fost arestat. Din fericire, starea lor nu este gravă.
Poliția suspectează că ar fi vorba despre un atac terorist, având în vedere că în urmă că în 2017 un incident similar s-a petrecut în aceeași zonă. Atunci, o româncă și-a pierdut viața.
„La ora 07:37, marți dimineața, o mașină a intrat în coliziune cu barierele de securitate, de la intrarea în Casa Parlamentului. Șoferul, un bărbat, a fost arestat de ofițerii sosiți la fața locului. Doi pietoni au fost răniți”, a anuțat poliția pe Twitter.
De altfel, oamenii legii tratează incidentul ca pe un atac terorist.
Serviciul londonez de ambulanță a publicat un comunicat pe Twitter în care a spus că doi oameni au fost răniți. Starea lor nu este gravă.
‘Am trimis un număr de resurse, inclusiv trei ambulanțe. (…) Am tratat doi oameni la fața locului pentru răni care nu le pun viețile în pericol. Oamenii au fost duși la spital’, a scris serviciul de ambulanță.
Martorii intervievați de reporterii BBC susțin că șoferul se afla în apropierea Parlamentului Marii Britanii, când a tras ‘intenționat’ de volan și a intrat într-un grup de cicliști.