Violențe în Paris, după victoria de la Cupa Mondială. Mai multe incidente au avut loc pe celebrul bulevard Champs-Elysees, după ce francezii au ieșit în stradă să sărbătorească victoria de la Campionatul Mondial de Fotbal.
Sute de mii de francezi au sărbătorit în stradă câștigarea trofeului în finala Cupei Mondiale. În Paris, însă, petrecerea din stradă a fost urmată de violente.
Zeci de tineri au aruncat cu pietre și sticle în forțele de ordine, iar vitrinele mai multor magazine au fost sparte. De partea cealaltă, poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea, relatează BFMTV.
Un număr impresionant de forțe a fost mobilizat, duminică, în Franța pentru a asigura ordinea, în timpul finalei Cupei MOndiale, finală câștigată cu scorul de 4-2 în fața Croației. În Paris, aproximativ 4.000 de polițiști și jandarmari au fost în apropiere de zonele amenajate special pentru fani.
Incidente au avut loc și în alte orașe din Franța. În centrul orașului Lyon, mai mulți tineri au aruncat cu obiecte în forțele de ordine.
Totodată, reușita Franței s-a dovedit a fi fatală pentru unii francezi. În Annecy, un bărbat a murit după ce a căzut de pe camioneta sa, unde se urcase de bucurie că Franța a reușit să câștige trofeul.
Franța s-a impus cu scorul de 4-2 în finala Cupei Mondiale, în fața Croației, țară ajunsă în premieră în finala Campionatului Mondial de Fotbal. Este pentru a doua oară când Franța câștigă trofeul. Ultima reușit de acest fel a avut loc în urmă cu 20 de ani. Partida de la Moscova a fost urmărită de președintele Emmanuel Macron, care s-a bucurat ca un adevărat microbist.