Arhitectul-star Shigeru Ban revoluţionează problema imaginii toaletelor publice – de care oamenii se tem pentru că sunt murdare, miros urât şi sunt sordide – făcându-le literalmente transparente, relatează DPA.
Aceste structuri noi sunt deja în uz la Shibuya, un cartier la modă în Tokyo.
Atunci când nu sunt folosite, pereţii de sticlă, în culori pastelate, sunt transparenţi, iar vasele de toaletă şi chiuvetele albe şi curate pot fi văzute de toată lumea. Imediat ce uşa este încuiată, sticla devine opacă, prin intermediul preţilor inteligenţi, alimentaţi cu electricitate.
Aceste noi structuri fac parte dintr-un proiect, intitulat Tokyo Toilet, al Nippon Foundation, care speră să transforme toaletele publice într-un loc calm şi liniştit.
”De două lucruri suntem preocupaţi atunci când intrăm într-o toaletă publică, mai ales dacă se află într-un parc. Primul este curăţenia, iar al doilea dacă este cineva înăuntru”, scrie Ban pe site-ul proiectului.
El este unul dintre cei 18 artişti care susţin proiectul, între care se află alţi doi arhitecţi celebri, Tadao Ando şi Kengo Kuma.
Şi dacă este o pană de curent? vă întrebaţi. Nu există motive de teamă. Managerii proiectului dau asigurări că, dacă are loc o pană de curent, nimeni nu va putea vedea înăuntru.