Unul dintre cei mai mari producători de airbaguri şi sisteme de siguranţă auto din lume, cu vânzări anuale de peste 8,5 miliarde dolari, va transfera în România o parte din locurile de muncă în dezvoltare, logistică şi administraţie de la o fabrică din Germania, scrie profit.ro.
Grupul suedezo-american Autoliv îşi argumentează planurile de relocare prin scăderea accentuată a vânzărilor şi lipsa de perspective a unei recuperări pe piaţa auto, scrie profit.ro.
Tăierea de posturi va fi operată la fabrica din Elmshorn (landul german Schleswig-Holstein), de unde Autoliv va transfera 70 de posturi spre România.
Alte 200 de posturi în producţie vor fi relocate spre Ungaria, grupul suedezo-american intenţionând să oprească producţia centurilor de siguranţă la Elmshorn până la jumătatea anului 2023.
În prezent, aproximativ 900 de persoane lucrează la Autoliv în Elmshorn.
Mişcarea face parte dintr-un plan mai amplu al Autoliv, în care 500 de locuri de muncă vor fi tăiate în toată Europa până la sfârşitul lunii martie 2021, ceea ce va impune şi închiderea unor unităţi. Autoliv a intrat în România în 1997. Tot atunci, grupul a fuzionat cu firma americană Morton.
Autoliv are sediul în Stockholm şi este listat la New York Stock Exchange.
În România, Autoliv are 10 fabrici şi 2 centre de inginerie în şapte oraşe – Braşov, Timişoara, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Reşiţa, Oneşti şi Iaşi.