Ministerul Culturii şi cel al Sănătăţii au semnat miercuri Ordinul Comun care prevede condiţiile în care pot fi reluate producţiile cinematografice şi audiovizuale, a anunţat ministrul Bogdan Gheorghiu.
Gheorghiu a participat miercuri la o dezbatere cu reprezentanţii industriei cinematografice, alături de prim-ministrul Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan, ministrul Economiei Virgil Popescu şi de Gigel-Sorinel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă in Camera Deputaţilor.
Au fost dezbătute subiecte precum schema de ajutor de stat propusă de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, reformele necesare pentru domeniul cinematografiei, alături de momentul şi condiţiile în care se pot relua producţiile cinematografice şi audiovizuale. Participanţii au discutat şi despre identificarea unor programe de finanţare cu ajutorul fondurilor europene.
”Cinematografia reprezintă unul dintre sectoarele care aduce investiţii în România şi este o adevărată carte de vizită la nivel internaţional. Am primit propuneri formulate din partea reprezentanţilor acestei industrii şi urmează, tot împreună, să găsim soluţiile cele mai bune. Astăzi am semnat şi mult aşteptatul Ordin Comun cu Ministerul Sănătăţii care prevede condiţiile în care se pot relua producţiile cinematografice şi audiovizuale. Ordinul va fi publicat în curând în monitorul oficial”, a declarat Bogdan Gheorghiu, potrivit unui comunicat remis News.ro.
La dezbatere au fost prezenţi, între alţii, Alexandrina Dospindescu (Central European Media Enterprises), Ada Solomon (producător, Hi Film), Anca Mitran (Centrul Naţional al Cinematografiei), Andrei Boncea (Frame Film), Carmen Pepelea (ICON Films), Laurenţiu Damian (UCIN) şi Tudor Giurgiu (Libra Film).