Cântăreaţa americană Katy Perry, care are de mai mult de trei ani o relaţie cu actorul Orlando Bloom, este însărcinată, dezvăluie videoclipul piesei „Never Worn White” lansat joi.

Perry, numită recent de prinţul Charles ambasador al British Asian Trust pentru India, s-a logodit anul trecut cu Bloom. Ea a mai fost căsătorită cu actorul Russell Brand, de care a divorţat în 2011, după 14 luni de căsnicie.

Balada „Never Worn White” a fost scrisă cu Johan Carlsson, John Ryan şi Jacob Kasher Hindlin (J Kash). A fost produsă de Carlsson, iar videoclipul regizat de J.A.C.K., duo francez care a mai realizat astfel de producţii pentru Madonna şi Christine and the Queens.

Într-un mesaj publicat pe Instagram, Katy Perry – în vârstă de 35 de ani – a spus că urmează să nască în vară. Ea a mai precizat că un nou album urmează să fie lansat până atunci.

Katy Perry a debutat în 2001, dar succesul a venit odată cu „One of the Boys” (2008). Catalogul ei muzical a generat peste 35 de miliarde de accesări audio online, iar cele cinci albume ale ei au fost vândute în peste 45 de milioane de copii, potrivit Capitol Records.

Lasă un răspuns