Centrul chinez pentru Prevenirea Bolilor a anunţat că, potrivit ultimelor studii, fumatul ar putea scădea rezistenţa organismului la coronavirus. Potrivit studiilor, deşi bărbaţii şi femeile au fost afectaţi în mod egal, rata mortalităţii e mai mare în rândul bărbaţilor, potrivit New York Times.
Centrul chinez pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a publicat săptămâna aceasta o analiză detaliată a cazurilor de coronavirus înregistrate până acum. Din această analiză rezultă că fumatul ar putea avea o legătură cu scăderea rezistenţei la coronavirus, potrivit New York Times.
Potrivit acestei analize, deşi coronavirusul a afectat în proporţii asemănătoare atât bărbaţii, cât şi femeile, rata mortalităţii este mai mare în rândul bărbaţilor. Acest lucru ar putea fi legat de fumat.
În China, doar 2% dintre femei fumează, în timp ce peste jumătate din bărbaţi au acest viciu, iar cum fumatul duce în general la scăderea imunităţii, există posibilitatea ca aceasta să fie una dintre cauzele ratei deceselor în rândul bărbaţilor.
Rata deceselor a fost mult mai mare în rândul bărbaţilor şi în timpul epidemiilor de SARS din 2002-2003 şi de MERS din 2012, provocate tot de un tip de coronavirus. Principala explicaţie pentru acest fenomen este faptul că, în general, femeile au un sistem imunitar mai puternic decât bărbaţii, însă şi fumatul pare să contribuie la această situaţie.