O familie de români care petrece câteva luni pe an în Ţara Soarelui Răsare datorită jobului unuia dintre membri ne-a împărtăşit din experienţa trăită într-o lume cu o altă civilizaţie, cultură şi mentalitate, o lume a contrastelor şi ciudăţeniilor.
De doi ani, o familie de români din Bucureşti, cu origini în Voineasa – Vâlcea, îşi petrece câteva luni pe an în Capitala Japoniei – Tokyo.
Anul acesta, românii au avut ocazia să descopere o serie de lucruri pe care noi, europenii, le-am cataloga drept ciudăţenii.
Ciudăţenii venite dintr-o ţară care, la prima vedere pare un tărâm al Basmului şi Perfecţiunii, al Utopiei, despre care unul dintre români, Alexandra Lopotaru (Cioboată) ne-a povestit într-un articol anterior şi despre care a scris şi pe blogul personal: Poveşti din Bebelonia.
Privită prin ochii românilor, Japonia pare o ţară a contrastelor. Pe de-o parte, te fascinează politeţea japonezilor, respectul de care dau dovadă în relaţiile interumane, curăţenia strictă de pe străzile din Tokyo, dar şi disciplina, capacitatea de inovaţie şi bineînţeles gradul de tehnologie la care s-a ajuns.
Japonezii sunt mereu atenţi să salute şi să mulţumească pentru orice, gesturi însoţite în permanenţă de nelipsitele plecăciuni, au mereu grijă să poarte măşti în perioada virozelor, să nu deranjeze când se află în lift şi metrou, unde te „loveşte” liniştea.
Şi, ca s-o parafrazăm pe Alexandra Lopotaru: „Japonia mi se pare scoasă din cărţile SF, atât este de civilizată încât oamenii de la companiile feroviare îşi cer scuze dacă trenul întârzie şi şapte secunde. Este atât de curată încât dacă ştergi o masă, dintr-un parc oarecare, o să constaţi că şerveţelul folosit este alb. Este atât de respectuoasă, încât angajaţii unui magazin se apleacă să te salute şi când se duc în depozit, să mai aducă marfă. Este atât de politicoasă încât poate să ţi se pară enervant la un punct să auzi “vă cer scuze” atât, dar atât de des!
Chiar şi în cele mai aglomerate ore, ei stau la coadă, unul în spatele altuia, să urce în metrou sau autobuz”, povestesc românii. Mai există însă o altă faţă a Japoniei, cea a lucrurilor pe care cei mai mulţi dintre noi le-am cataloga drept stranii, ciudăţenii, chiar dacă unele par de domeniul science – fiction.
Hotelurile-capsulă
Este vorba despre spaţiile acelea care par mai degrabă nişte cripte, sună înfricoşător, dar singura diferenţă este că ocupanţii camerelor – care sunt „un pic mai mari decât un sicriu” – sunt vii, iar „camerele” au uşi din sticlă.
„Sunt un pic mai înalte, cât să nu dai cu capul de tavan, când te ridici”, explică Alexandra. Ideea existenţei unor astfel de unităţi de cazare a plecat, probabil, de la lipsa de spaţiu cu care se confruntă japonezii. Cum spunea Alexandra, în ediţia trecută: şi „locuinţele sunt foarte, foarte mici şi îngrămădite. Este incredibil şi de admirat cum, la cât de înstăriţi sunt, trăiesc minimalist”.
Cu toate acestea, preţurile în astfel de hoteluri nu sunt deloc de neglijat, raportat la puterea noastră de cumpărare: 40 euro/noapte.
Astfel de unităţi de cazare sunt însă dotate cu vestiare, săli de mese şi vestiare. Peste tot se merge încălţat doar cu papuci de casă sau în ciorapi, curăţenia fiind unul dintre elementele nelipsite din mentalitatea japonezilor.
Capsulele sunt dotate cu televizor, pe tavan, priză şi butoane de reglat lumina şi muzica la căşti.
Vitrinele cu mâncare de silicon
În Tokyo, în vitrine, nu găseşti mâncare reală, produsele expuse sunt toate din silicon sau plastic, dar par atât de reale, încât poţi să crezi „că acum le-au scos din cuptor”.
Restaurantele afişează la intrare astfel de feluri de mâncare, ca să ştii dinainte ce meniuri oferă. Ideea este ingenioasă şi extrem de igienică.
Animale plimbate în cărucioare de bebeluşi
„Prima oară, când am văzut japonezi cu câini sau pisici în cărucior, am crezut că nu văd bine”, ne-a povestit Alexandra. Este vorba despre cărucioarele de bebeluşi de la noi, care sunt utilizate de japonezi şi pentru animalele de companie.
Şi alte sisteme, în care noi românii transportăm copiii mici, precum hamul, în Ţara Soarelui Răsare sunt folosite pentru transportul animăluţelor.
Uscătoare pentru umbrelele ude, coca – cola transparentă şi colac de salvare pe lacuri Ingeniozitatea japonezilor nu pare să aibă limite.
Ca să nu se ude podeaua când le intră clienţii în zilele ploioase, spaţiile comerciale pun la dispoziţia acestora ştergătoare pentru umbrele sau pungi. La intrare în aceste clădiri, există uscătoare de umbrele sau un spaţiu cu pungi de diverse dimensiuni.
În ţara tehnologiei de ultimă generaţie nu putea lipsi un muzeu de artă digitală: „Este fascinant să te plimbi printre proiecţii de flori, lumini, lămpi, animale, pădure şi multe alte tablouri, minuţios redate”, a povestit Alexandra despre Digital Art Museum. Ideea nu este unică, în ultimii ani, toate ţările civilizate aderând la o astfel de idee.
Tot în Japonia, veţi întâlni şi Coca – cola transparentă, cu gust de Sprite, după cum a concluzionat Alexandra după ce a testat-o.
Asiaticii au găsit şi soluţia pentru a preveni înecurile accidentale sau planficate: în preajma lacurilor există colaci de salvare. Simplu şi eficient!
De la gheişe la baruri unde se plăteşte flirtul
În pofida gradului de civilizaţie, a nivelului de tehnologie de care dispun şi a disciplinei cu care au fost îndoctrinaţi de secole, japonezii sunt oameni extrem de timizi. Locul celebrelor şi fascinantelor gheişe pare luat de barurile unde flirtul se plăteşte. Sună straniu, dar are logică acest comportament, dacă te gândeşti la respectul şi grija cu care tratează tot ce este în jurul lor.
„Japonezii sunt mai timizi de fel, aşa că au pus la punct un sistem interesant prin care bărbaţii se duc în diferite baruri şi vorbesc cu fete, angajate, dispuse să îi asculte. Flirtul se plăteşte, desigur. Nu am poze, că nu am fost într-un astfel de bar”, a mai povestit Alexandra Lopotaru.
Ca o curiozitate, gheişele încă mai există în Japonia, dar sunt pe cale de dispariţie. Puţini cunosc faptul că la origine, gheişele au fost artişti profesionişti, nu femei, ci bărbaţi. Au devenit extrem de populare în secolele XVIII – XIX.
În timp ce unele ofereau plăceri sexuale, şi de aici catalogarea lor de către restul oamenilor ca fiind prostituate, altele se specializau în muzică şi dans, dar şi artetradiţionale japoneze, ceremonia ceaiului şi conversaţii cu bărbaţii.
Melodia de atenţionare într-unul din cele mai sigure oraşe de pe planetă
Tot de la Alexandra am mai aflat şi despre melodia care atrage atenţia japonezilor să intre în casă, întrucât siguranţa pe timp de noapte în Tokyo este mai scăzută.
Este vorba despre o melodie, aceeaşi în fiecare zi, care se aude la ora 17.00.
„Atenţionează japonezii că urmează să se lase seara şi ar trebui să intre cu copiii în casă, noaptea fiind mai periculos. Şi imaginaţi-vă că este unul dintre cele mai sigure oraşe din lume. Şi, în al doilea rând, vor să testeze sistemul de avertizare, ca în caz de urgenţă să funcţioneze”.
sursa: adevarul.ro
