Concert extraordinar cu public de Crăciun, la Filarmonica „George Enescu”

 

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Nicolae Moldoveanu, va susţine două concerte cu public, miercuri şi joi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român. Programul va cuprinde Concert de Crăciun de Arcangelo Corelli şi Oratoriul de Crăciun, părţile I şi VI, de Johann Sebastian Bach.

Arcangelo Corelli şi Johann Sebastian Bach au semnat în secolele XVII şi XVIII unele dintre cele mai faimoase lucrări de Crăciun, opusuri care nu lipsesc nici astăzi din repertoriul tradiţional al sărbătorii.

Concerto grosso în sol minor, op. 6, nr. 8  de Arcangelo Corelli, mai cunoscut sub numele de Concertul de Crăciun, a fost comandat de cardinalul Pietro Ottoboni şi publicat postum în 1714. Concertul, scris pentru două viori şi violoncel, poartă mottoul Fatto per la note de Natale ( Pentru Noaptea de Crăciun).

„Oratoriul de Crăciun” (1734) este cea mai populară dintre operele vocale religioase ale lui Johann Sebastian Bach şi face parte dintre cele mai renumite compoziţii religioase din toate timpurile. În Germania, este interpretat în  toate oraşele mari în perioada sărbătorilor. Oratoriul este alcătuit dintr-un ciclu de şase cantate, scrise pentru zilele de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează. La Filarmonica „George Enescu”, vor fi interpretate prima şi ultima parte ale oratoriului, alături de soliştii Cristina Vasilache, Geanina Munteanu, Călin Brătescu, Ştefan Lamatic şi de Corul Filarmonicii „George Enescu”, coordonat de Iosif Ion Prunner.

„Ne aflăm într-o perioadă spirituală festivă înainte de Crăciun, care în tradiţia muzicii clasice occidentale abordează mai ales stilul baroc. În cazul meu, barocul reprezintă un interes primordial datorită educaţiei şi a experienţei pe care le-am acumulat în decursul anilor, atât în calitate dirijor, dar mai ales ca organist. Am ales ca atare un program care să includă repertoriul baroc, Concert de Crăciun de  Corelli şi Oratoriul de Crăciun de Bach. Actualele restricţii pandemice impun, din păcate, o reducere a prezenţei artistice pe scenă, a publicului în sală, iar alegerea repertoriului poate deveni subiectul unei constrângeri nedorite. Un ansamblu mai larg este dificil de abordat fără a compromite instrumentaţia cerută de partitură, însă ne străduim să dăm tot ceea ce e mai bun din noi. Vă aşteptăm cu drag la aceste concerte festive de la Ateneul Român”, declară dirijorul Nicolae Moldoveanu.

Preţul biletelor este de 100 şi 110 lei.

Accesul în sala Ateneului Român este permis „cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 respectiv persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.şi este asigurată purtarea măştii de protecţie”.Verificarea acestor condiţii se va face înainte de accesul în incinta Ateneului Român.

Lasă un răspuns

RSS
Follow by Email
Set Youtube Channel ID