Maraton de vaccinare în Bucureşti, până luni dimineaţă / În total, vor fi deschise 49 de fluxuri, care vor funcţiona non-stop

Maraton de vaccinare în Bucureşti, până luni dimineaţă / În total, vor fi deschise 49 de fluxuri, care vor funcţiona non-stop / Vor fi disponibile toate cele patru tipuri de vaccin / Linii de transport prelungite pe timpul nopţii

 

Autorităţile din Bucureşti organizează, de vineri până luni, evenimentul intitulat „Maraton al vaccinării pentru viaţă”, în şase centre din Capitală. În total, vor fi deschise 49 de fluxuri, care vor funcţiona non-stop, şi vor fi disponibile toate cele patru tipuri de vaccin. Se pot prezenta pentru vaccinare toate persoanele cu vârsta peste 12 ani.

„În perioada 22-25 octombrie, CNCAV împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, DSP Bucureşti, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Primăria Generală a Capitalei şi Ministerul Culturii organizează o amplă acţiune de vaccinare în 6 centre din Bucureşti”, a anunţat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Astfel, începând de vineri, ora 8.00, până luni, la aceeaşi oră, toate cele 4 tipuri de vaccin sunt disponibile populaţiei prin intermediul celor 49 fluxuri de vaccinare deschise în aceste centre, astfel:

▪ Sector 1: RomExpo (B-dul Mărăşeşti 65-67) – 8 fluxuri (4 Pfizer, 1 Moderna, 3 Janssen);
▪ Sector 2: Circul Metropolitan (Aleea Circului, nr.15) – 7 fluxuri (3 Pfizer, 3 Janssen, 1 AstraZeneca);
▪ Sector3: Biblioteca Naţională (B-dul Unirii, nr.22) – 10 fluxuri (5 Pfizer, 1 Moderna, 4 Janssen);
▪ Sector4: Palatul Copiilor (B-dul Tineretului, nr.53) – 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Janssen);
▪ Sector 5: Liberty Mall/ Centrul Sf. Andrei (Strada Progresului 151-171) – 5 fluxuri (4 Pfizer, 1 Janssen);
▪ Sector 6: Clubul Seniorilor/ „Mihai Eminescu” (Calea Plevnei nr. 234) – 4 fluxuri (2 Pfizer, 1 Janssen).
Pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a procesului de vaccinare, cu sprijinul UMF „Carol Davila” Bucureşti, necesarul de personal din cele 6 centre de vaccinare va fi suplimentat cu voluntari, inclusiv studenţi la medicina militară.
„Evenimentul este menit să promoveze beneficiile şi importanţa vaccinării împotriva COVID-19, inclusiv pentru femeile însărcinate, într-un moment extrem de dificil din punct de vedere epidemiologic pentru întreaga ţară şi poate constitui un punct de pornire pentru acţiuni similare la nivel naţional”, au explicat reprezentanţii CNCAV.
Lansarea oficială a „Mmaratonului vaccinării pentru viaţă” va avea loc vineri, la ora 12.00, la centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor din Sectorul 4.
Programul centrelor de vaccinare va fi non stop.
La activităţile de vaccinare pot participa toate categoriile eligibile (12+) pentru administrarea dozei 1, dozei 2, dozei 3 (suplimentare) şi a dozei de booster, conform instrucţiunilor CNCAV.
Totodată, procesul de vaccinare pentru persoanele planificate în aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfăşura în regim normal, conform programărilor deja existente.

Germania/alegeri: SPD, Verzii şi liberalii îşi doresc ca Olaf Scholz să devină cancelar la începutul lui decembrie

 

Cele trei partide – social-democraţii (SPD), Verzii şi liberalii germani (FDP) – care negociează în prezent formarea unei coaliţii au anunţat joi că vor să ajungă până la sfârşitul lui noiembrie la un acord privind alcătuirea unui nou guvern al cărui cancelar ar urma să devină Olaf Scholz „în săptămâna 6 decembrie”, relatează AFP.

„Suntem foarte ambiţioşi şi vrem să avem un contract (de coaliţie) pentru sfârşitul lui noiembrie care ne va permite să alegem un cancelar pentru Republica Federală Germania în săptămâna 6 decembrie (…)”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă secretarul general al partidului liberal FDP, Volker Wissing.

Cele trei formaţiuni, cu programe foarte diferite, poartă de la începutul lui octombrie discuţii pentru a încerca să formeze o coaliţie inedită, fără conservatorii Angelei Merkel, care au înregistrat cel mai slab scor din istorie la legislativele din 26 septembrie.

Vinerea trecută, ei au pus bazele viitoarei alianţe prezentând un preacord de guvernare de 12 pagini care menţionează punctele asupra cărora au convenit şi reformele pe care intenţionează să le efectueze în viitorii patru ani.

Printre compromisurile la care au ajuns se află respectarea limitelor îndatorării, un obiectiv de renunţare la utilizarea cărbunelui înainte de 2030, creşterea salariului minim orar la 12 euro şi angajamentul de a nu creşte impozitele.

Numeroase subiecte rămân totuşi de soluţionat pentru a defini foaia de parcurs a unui viitor guvern, în special privind modul de a finanţa investiţiile masive cerute de Verzi şi SPD, în timp ce liberalii se arată intransigenţi asupra respectării constrângerilor bugetare.

Ecologiştii şi FDP au început de altfel o dispută în media, fiecare revendicând portofoliul ministerial cheie al finanţelor.

Volker Wissing a detaliat vineri, împreună cu omologii săi din SPD, Lars Klingbeil, şi de la Verzi, Michael Kellner, calendarul viitoarelor reuniuni.

Experţii politici din cele trei partide vor fi repartizaţi în 22 de grupuri de lucru pentru a aprofunda acest program guvernamental, apoi se vor reuni aproape cotidian pentru a ajunge la o sinteză până pe 10 noiembrie.

„Vom cere multe grupuri de lucru, o muncă concentrată, mult angajament şi prezenţă, pentru că suntem foarte ambiţioşi”, a explicat Wissing.

Principalii responsabili ai celor trei partide vor prelua apoi prim-planul pentru a finaliza documentul, în scopul de a ajunge la un acord final la sfârşitul lui noiembrie.

Fiecare partid va trebui apoi să valideze acordul, în cadrul unui congres special pentru FDP şi al unui vot online în rândul membrilor pentru Verzi.

Apoi social-democratul Olaf Scholz urmează să fie validat oficial de parlament pentru a-i succeda Angelei Merkel la cancelarie.

Această dată de la începutul lui decembrie pentru formarea primului guvern post-Merkel este ambiţioasă, au recunoscut cele trei partide, care până acum au promis să formeze viitorul executiv până la Crăciun.

Samsung anunţă o versiune a smartphone-ului Galaxy Z Flip 3, pentru care clienţii pot alege dintr-un mare număr de culori

Samsung anunţă o versiune a smartphone-ului Galaxy Z Flip 3, pentru care clienţii pot alege dintr-un mare număr de culori

 

Smartphone-ul pliabil Galaxy Z Flip 3 are o nouă versiune, a cărei unică noutate este o paletă foarte mare de culori din care utilizatorii pot alege, dacă nu au nimic împotrivă să plătească în plus.

Cei care se aşteptau ca Samsung să vină cu ceva important la evenimentul Unpacked Part 2 (organizat la doar o zi după ce Google a prezentat Pixel 6 şi la două zile după ce Apple a lansat mai multe produse) vor fi dezamăgiţi.

Principala noutate cu care au venit coreenii este o nouă opţiune a smartphone-ului pliabil Galaxy Z Flip 3, numit Galaxy Z Flip 3 Bespoke Edition.

Bespoke Edition se diferenţiază de versiunea originală prin două lucruri – oferă o paletă foarte largă de culori din care utilizatorii pot alege şi costă cu 100 de dolari mai mult, adică 1.100 de dolari.

Cei care cumpără Z Flip Bespoke Edition vor putea, ulterior, să schimbe şi culoarea sticlei de pe spatele telefonului. Asta dacă vor plăti cel puţin 79 de dolari (în funcţie de opţiuni) pentru ceea ce Samsung numeşte Bespoke Upgrade Care service.

Tot acum, Samsung lansează şi Galaxy Watch 4 Bespoke Studio, o facilitate prin care clienţii pot personaliza diverse elemente ale ceasului, bineînţeles, contra cost.

Oficialii Samsung au lăsat de înţeles – fără să o spună cu subiect şi predicat – că aceleaşi opţiuni de personalizare vor ajunge să fie disponibile, pe viitor, şi pentru alte produse ale companiei.

PayPal a făcut o ofertă de preluare a site-ului de fotografii Pinterest, în valoare de 45 de miliarde de dolari

PayPal a făcut o ofertă de preluare a site-ului de fotografii Pinterest, în valoare de 45 de miliarde de dolari - surse

 

PayPal a făcut o ofertă de preluare a site-ului de fotografii Pinterest, în valoare de 45 de miliarde de dolari, au declarat miercuri surse apropiate situaţiei, o combinaţie care ar putea semnala apariţia altor combinaţii între companii de tehnologie financiară şi compania de media socială implicate în comerţul electronic, transmite Reuters.

Preţul pe acţiune ar reprezenta o primă de 26% faţă de cotaţia de 55,58 dolari pe unitate consemnată de titlurile Pinterest la închiderea tranzacţiilor de marţi.

PayPal intenţionează să finanţeze achiziţia în majoritate în acţiuni, potrivit surselor.

PayPal se numără printre căştigătorii mari ai pandemiei, întrucât un număr mai mare de oameni i-au folosit serviciile de plăţi pentru a face cumpărături online şi a plăti online, eivtând să iasă din casă.

În ultimele 12 luni acţiunile PayPal au crescut cu 36%, conferind companiei o capitalizare de aproape 320 de miliarde de dolari.

Acţiunile PayPal au scăzut miercuri ci circa 3,5%, iar cele ale Pininterest au crescut cu peste 10%.

PayPal şi Pinterest nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Ştirile privind posibilul acord au venit la mai puţin de o săptămână după ce co-fondatorul Pinterest, Evan Sharp, a anunţat planurile de a pleca din compane pentru a se alătura LoveFrom, o firmă condusă de Jony Ive, designerul multe produse importante ale Apple.

Sharp a fondat Pininterest, o platformă de schimb de fotografii, împreună cu Ben Silbermann, care este director general, şi cu Paul Sciarra, care a plecat în 2012.

Producţia celei mai mari fabrici a grupului Volkswagen, din Wolfsburg, a scăzut în acest an la cel mai redus nivel din 1958

Producţia celei mai mari fabrici a grupului Volkswagen, din Wolfsburg, a scăzut în acest an la cel mai redus nivel din 1958

 

Volkswagen a produs în acest an numai 300.000 de vehicule la principala sa fabrică, din Wolfsburg, a declarat o sursă apropiată situaţiei, acesta fiind cel mai redus nivel din 1958 şi cu mult sub producţia medie anterioară pandemiei de coronavirus, transmite Reuters.

Fabrica care produce automobile ale brandurilor Golf, Tiguan şi Seat, între altele, a fabricat în medie 780.000 de vehicule pe an în ultimul deceniu, iar compania anunţase în 2018 că vrea să crească volumul la 1 milion de unităţi.

Problemele de aprovizionare au făcut însă ca doar aproape 500.000 de vehicule să iasă de pe liniile de asamblare ale fabricii în 2020.

Producţia din acest an va fi chiar mai mică din cauza crizei semiconductorilor.

Volkswagen a afirmat anterior că va avea un deficit de producţie de sute de mii de vehicule din cauza lipsei semiconductorilor, o problemă care afectează producătorii de automobile din întreaga lume şi care, potrivit companiei, va dura până în 2022.

Un purtător de cuvânt al VW a declarat săptămâna trecută că se desfăşoară discuţii pentru a aborda competitivitatea fabricii de la Wolfsburg, care încă nu produce vehicule complet electrice, în special în faţa concurenţei crescânde a unor producători noi, cum ar fi Tesla.

CEO-ul Volkswagen, Herbert Diess, a spus la şedinţa consiliului de supraveghere din septembrie că o întârziere a tranziţiei la vehiculele electrice ar putea costa compania 30.000 de locuri de muncă – unul din patru dintre angajaţii actuali.

Wanda Nara şi-a anunţat despărţirea de Mauro Icardi. Fotbalistul o vrea înapoi. Ce mesaj i-a transmis

Wanda Nara şi-a anunţat despărţirea de Mauro Icardi. Fotbalistul o vrea înapoi. Ce mesaj i-a transmis

 

Wanda Nara şi-a anunţat despărţirea de Mauro Icardi, însă fotbalistul de la Paris Saint-Germain o vrea înapoi. Argentinianul a postat un mesaj în miez de noapte, după victoria celor de la PSG cu Leipzig, scor 3-2, din Liga Campionilor.

„Mulţumesc iubirea mea că ai mereu încredere în această familie frumoasă. Mulţumesc că eşti motorul vieţii noastre. Te iubesc. Este atât de dureros să-i răneşti pe cei pe care îi iubeşti. Singura cale de vindecare este să primeşti iertarea celor pe care i-ai rănit”, a scris Icardi pe Instagram.

Icardi nu a evoluat în meciul cu Leipzig, el mergând la Milano, pentru probleme personale.

Sâmbătă, Wanda Nara a plecat de la Paris cu copiii lor, reproşându-i soţului ei o presupusă aventură.

Sculptura „Mademoiselle Pogany III” de Brâncuşi a fost donată de familia Pulitzer Muzeului de artă Saint Louis din Missouri

Sculptura „Mademoiselle Pogany III” de Brâncuşi a fost donată de familia Pulitzer Muzeului de artă Saint Louis din Missouri

Sculptura „Mademoiselle Pogany III”, realizată de Constantin Brâncuşi în 1933, se află între cele 22 de capodopere care au fost donate de familia Pulitzer Muzeului de Artă Saint Louis din Missouri.

Muzeul de Artă din Saint Louis (SLAM) din Missouri a primit cadou 22 de picturi şi sculpturi din colecţia curatoarei şi filantroapei Emily Rauh Pulitzer, văduva editorului de presă Joseph Pulitzer Jr., potrivit The Art Newspaper.

Donaţia cuprinde 17 lucrări semnate de artişti europeni şi americani, inclusiv de Pablo Picasso, George Braque, Constantin Brâncuşi, Joan Miró, Philip Guston, Ellsworth Kelly şi alţii.

„Emblematica sculptură a lui Brâncuşi „Mademoiselle Pogany III” (1933) va completa colecţia de sculptură modernă a Muzeului, care în prezent nu deţine nicio lucrare a artistului”, a spus Min Jung Kim, director la SLAM. „Două picturi canonice de Joan Miró, „48” (1927) şi „Painting” (1953), vor fi adăugate colecţiei, oferind o zonă dedicată lui Miró care nu este reprezentat în colecţia Muzeului.

Familia Pulitzer a donat anterior 144 de lucrări de artă către SLAM şi a ajutat la susţinerea de campanii majore de capital. Familia a făcut donaţii importante şi altor instituţii americane, inclusiv a donat 45 de milioane de dolari şi 31 de lucrări de artă Muzeului de Artă Harvard în 2008.

Conducerea muzeului a anunţat, de asemenea, angajamentul de a colabora în continuare cu Fundaţia Pulitzer Arts, înfiinţată de Rauh Pulitzer.

RSS
Follow by Email
Set Youtube Channel ID