Sunetul vântului de pe Marte a fost înregistrat pentru prima dată de către sonda InSight a NASA, care a ajuns pe suprafaţa Planetei Roşii pe 26 noiembrie.
NASA a dat publicităţii vineri înregistrările audio care conţin sunete de joasă frecvenţă captate de sonda marţiană în prima sa săptămână pe suprafaţa planetei, informează TheGuardian.com.
Viteza estimată a vântului ale cărui sunete au fost înregistrate este cuprinsă între 16 şi 24 de kilometri pe oră. Acestea sunt primele sunete înregistrate pe Marte care sunt perceptibile pentru urechea umană.
Zgomotul este produs de vântul care loveşte panourile solare ale sondei NASA şi care produce o vibraţie în intreg corpul robotului.
Sunetul a fost înregistrat cu ajutorul unui senzor de presiune atmosferică din interiorul robotului, care este parte componentă a unei mici staţii meteo de la bordul sondei, dar şi de seismometrul aflat pe puntea robotului InSight.
Frecvenţele joase ale sunetului sunt rezultatul densităţii foarte reduse a atmosferei marţiene care este aproape în întregime alcătuită din dioxid de carbon, dar şi al utilizării seismometrului, care este construit pentru a detecta unde seismice subterane a căror frecvenţă este mult sub pragul perceptibil de urechea umană.
De altfel, seimometrul va fi mutat pe solul marţian în următoarele săptămâni, dar până atunci oamenii de ştiinţă vor să-l folosească pentru a mai înregistra sunetele produse de vânt.
Sondele misiunilor Viking din 1976, de pe Marte, au înregistrat vibraţii ale aparatelor, produse de vânt, dar acelea cu greu pot fi numite sunet, a explicat Bruce Banerdt, cercetătorul-şef al misiunii InSight de la Laboratorul pentru Propulsie Reactivă (JPL) al NASA din Pasadena, California.
Misiunea NASA InSight a costat 830 de milioane de dolari şi are rolul de a explora interiorul Planetei Roşii cu ajutorul unui radar de ultimă generaţie. Robotul a fost lansat de pe Terra pe 5 mai 2018 şi a ajuns pe suprafaţa Planetei Roşii pe 26 noiembrie.
Scopul lui InSight pe Marte este acela de a studia interiorul planetei şi de a îi măsura acesteia „semnele vitale”.
Robotul se va folosi de un braţ mecanizat pentru a planta în solul planetei un seismometru, care va monitoriza fiecare mişcare seismică a lui Marte.