Asociaţia Dăruieşte Viaţă va construi în următoarele 4 săptămâni un spital modular pentru pacienţii cu COVID-19  în curtea Spitalului Elias Bucureşti, în baza acordului dat de conducerea acestuia, o soluţie folosită şi de alte ţări, precum China, Spania, Franţa sau SUA în condiţiile creşterii exponenţiale a numărului de pacienţi.

Unitatea va avea circa 50 de paturi, pentru cazurile grave. Dotarea şi funcţionarea spitalului modular va fi în sarcina Spitalului Elias şi a Ministerului Sănătăţii.

” România are avantajul de a fi cu câteva săptămâni în urma celorlalte state, însă nu va evita vârful epidemiei pe care-l vedem în Italia şi Spania. Atunci, mii de cazuri vor invada spitalele din România, deja supra-aglomerate şi incapabile să-şi protejeze pacienţii din cauza infecţiilor şi lipsei de aparatură medicală. Este esenţial ca acest timp să fie folosit pentru a acţiona în sensul în care au nevoie pacienţii şi medicii”, a declarat presei Carmen Uscatu, fondatoare Dăruieşte Viaţă.

Proiectul este derulat în parteneriat cu Tesseract, IMSAT şi Linde.

Asociaţia a propus autorităţilor ca modelul să fie replicat în Moldova şi Transilvania.

” Ne va lua patru săptămâni să asamblăm construcţia, timp în care şi criza va ajunge cel mai probabil în momentul său de vârf. Este important să ne mobilizăm rapid şi, sperăm noi, să avem mai multe astfel de spitale în ţară pentru a-i salva pe cei mai vulnerabili.”, a afirmat Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruieşte Viaţă.

Dăruieşte Viaţă a direcţionat toate fondurile strânse începând cu 11 martie către susţinerea spitalelor şi a cadrelor medicale din ţară. Până în prezent, asociaţia a trimis echipamente de protecţie şi echipamente şi aparatură medicală (inclusiv trei ventilatoare mecanice invazive) către 16 spitale din ţară (Timişoara, Craiova, Bucureşti, Petroşani, Braşov, Fălticeni).

Lasă un răspuns