Albumul „Brancusi, la chose vraie” de Doina Lemny, apărut la editura pariziană Gourcuff-Gradenigo, a fost lansat marţi, în prezenţa ambasadorului României la Paris, Luca Niculescu, a profesorului şi eseistului George Banu, a Micăi Gherghescu, doctor în istoria artei, responsabila bibliotecii Kandinsky din Centrul Pompidou şi a editorului Alain Gourcuff.
Albumul cu 250 de ilustraţii de arhivă, dezvăluie cronologia intimă a lucrărilor lui Brâncuşi (1876-1957), prin fotografii alb-negru surprinse chiar de artist, multe dintre ele nevăzute de publicul larg.
„Brâncuşi spunea că trebuia să-i urmăreşti lucrările până când ele îşi vor dezvălui secretele”, explică Doina Lemny, specialist în opera celebrului artist franco-român în albumul inedit.
Cea mai mare expoziţie Brâncuşi va fi organizată anul viitor la Timişoara, atunci când oraşul va fi Capitală Europeană a Culturii.
Expoziţia „Brâncuşi” este programată în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024.
Vor putea fi admirate opere de artă semnate de Brâncuşi, precum: „Ecroseu”, „Cap de copil”, „Prometeu”, „Muza adormită”, „Domnişoara Pogany”, „Piatră de hotar” – din seria „Sărutul”, „Rugăciune”, „Măiastra”, „Pasăre în văzduh”, „Coloana fără sfârşit III”, diferite desene, guaşe şi fotografii realizate de artist.
Doina Lemny, doctor în istoria artei, a publicat arhivele Brâncuşi în Atelierul Brâncuşi. Colecţia (Paris, 1997), în „La Dation Brancusi: desene şi arhive” (Paris, 2003) şi corespondenţa românească şi notele de atelier în „Brancuşi inedit”, cu Cristian-Robert Velescu (Bucureşti, Humanitas, 2004).
Co-comisar a şapte expoziţii tematice la atelierul Brâncuşi între 1998 – 2002. Ea a organizat în galeria muzeului expoziţiile: «Antoine Pevsner în colecţiile Centre Pompidou» (2001), «La Dation Brancusi» (2003), «Henri Gaudier-Brzeska în colecţiile Centre Pompidou » (2009), «Matisse – Pallady şi Bluza românească. Doi artişti în timpul cenzurii» (2019) şi a co-coordonat cataloagele.
Doina Lemny este autoarea volumelor „Brancusi”, Paris, Oxus, 2005; „Lizica Codréano, une danseuse roumaine dans l’avant-garde parisienne”, Lyon, Fage, 2011; „Brancusi, au-delà de toutes les frontières”, Lyon, Fage, 2012, „Brancusi”, coll. «Monographies», Paris, editura Centre Pompidou, 2012; Henri Gaudier-Brzeska, un sculpteur «mort pour la France», Lyon, Fage, 2015; „Corespondenţa Brancusi & Duchamp”, Paris, Dilecta, 2017; „Brancusi & Marthe ou l’histoire d’amour entre Tantan et Tonton”, Lyon, Fage, 2017; „La Sagesse de la terre – opera unică”, ediţie trilingvă Târgu Jiu, editura «Constantin Brâncusi», 2018; „Matisse – Pallady et La Blouse roumaine. Deux artistes sous la censure”, Lyon, Fage, 2019; „Brancusi. La sublimation de la forme” (dir.), Gand, Snoeck, 2019; „L-au întâlnit pe Brâncusi/Ils ont rencontré Brancusi”, Bucuresti, Vremea, 2020; „L’ensemble monumental de Târgu Jiu/ The Monumental Ensemble in Târgu Jiu”, Târgu Jiu, Brancusi Publishing House, 2021.